vineri, 28 februarie 2014

Cateva cuvinte despre icoanele ortodoxe

Origini, istoric, credinta

               Cuvantul "icoana" este de origine bizantina, fiind o traducere a cuvantului grecesc "asemanare" sau "imagine". Icoana bizantina este un portret idealizat. Cuvantul grecesc "eikon" inseamna chip sau portret. Icoana infatiseaza chipul Mantuitorului, al Maicii Domnului sau al sfintilor.

               Icoanele bizantine au luat nastere din traditia picturii elenistice, raspandindu-se in lumea balcanica si in Europa Rasariteana. Spre deosebire de pictura religioasa apuseana, care pune accentul pe realism, sfintii fiind reprezentati intr-un mod cat mai uman, pictura bizantina se orienteaza catre o reprezentare spiritualizata, in care fondul de aur reprezinta lumina.

Icoana ruseasca, reprezentare IIsus Hristos
Sursa: Wikipedia

               Biserica vede in icoana expresia Ortodoxiei in ansamblul ei. Icoana, ca imagine sacra, este una din formele Traditiei Bisericii, alaturi de Traditia scrisa si Traditia orala. Cinstirea icoanelor este o dogma a credintei crestine, formulata la Sinodul al VII-lea ecumenic. Icoana este numita adesea "teologie in imagine".

               La intrebarea privind motivele cinstirii icoanei, Sf. Ioan Damaschinul spunea ca orice icoana este un mijloc prin care ni se arata ceea ce este ascuns si nevazut.

               "Orice icoana scoate la iveala si arata ceea ce este ascuns. De exemplu: pentru ca omul nu are cunostinte complete despre ceea ce este nevazut, deoarece sufletul este acoperit cu corpul, nici despre cele ce vor fi dupa el si nici despre cele distantate si îndepartate în spatiu, ca unul ce este circumscris în spatiu si timp, a fost creata icoana pentru conducerea cunostintei si pentru aratarea si punerea la iveala a celor ascunse. În general, icoana a fost facuta spre folos, binefacere si mântuire, pentru ca prin faptul ca sunt scoase la iveala si vadite lucrurile nevazute, sa cunoastem cele ascunse si, astfel, pe cele bune sa le dorim si sa le râvnim, iar pe cele contrare, adica pe cele rele, sa le evitam si sa le urâm” (Sf. Ioan Damaschin - "Cele trei tratate contra iconoclastilor").

               Sfintii Parinti de la Sinodul al VII-lea ecumenic spuneau ca imaginea (icoana) si cuvantul se completeaza, iar noi reusim rin aceste doua moduri sa ajungem la cunoasterea aceleiasi realitati.

               Asa cum spunea Sfantul Vasile cel Mare, "Ceea ce cuvântul împartaseste prin auz, pictura arata în tacere prin imagine”.

               Icoanele romanesti au o serie de caracteristici originale, mai ales cele din Moldova si Transilvania. Ele ocupa un rol important in arta romana veche, pentru ca reprezinta o oglinda a modului in care au fost interpretate vechi teme religioase si sitorice. Majoritatea icoanelor romanesti sunt realizate pe lemn.

               In icoanele romanesti exista un echilibru intre omenesc si duhovnicesc, fiind prezentate chipuri pe care se vede trairea duhovniceasca, care sunt ca un fel de oglinda a spiritului.